Slove Muscelene 2021
Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu” (ICAI) a fost unul dintre organizatorii celei de-a XIII-a ediții a simpozionului „Slove Muscelene”, alături de alte instituții prestigioase de cultură din România: Fundaţia Universitară „Carol f, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, ICI – Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică Bucureşti, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” din Braşov şi Asociaţia DigiLib Muscel.
Această a 13-a ediţie s-a desfăşurat în format hibrid, adică atât fizic la Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti (15 iulie) cu transmisiune live pe internet, cât şi online (a doua zi, 16 iulie, sesiunea de comunicări științifice).
Tema ediţiei de anul acesta a fost ”500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu la comunicarea digitală de azi”. Invitatul special al evenimentului a fost academicianul Răzvan Teodorescu, alături de care au participat directori de biblioteci publice judeţene din România: Alba, Sibiu, Braşov, Brăila, Dâmboviţa, Dolj, directorul Bibliotecii Centrale Universitare – laşi, directorul Bibliotecii Municipale a oraşului Bucureşti, directori ai bibliotecilor universităţilor, oameni de ştiinţă, cercetători şi academicieni, profesori de la cinci universităţi din ţară (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Sibiu şi Târgovişte) şi un numeros public online.
Programul simpozionului poate fi descărcat aici.
La deschiderea oficială a evenimentului, în Aula BCU „Carol I” din Bucureşti, au luat cuvântul prof. univ. dr. Doina Banciu, iniţiatorul încă din 2009 al evenimentului „Slove Muscelene”, conf. univ. dr. Mireille Rădoi – director general BCU „Carol I”, dr. Victor Vevera – director general ICI Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Nicolae I. Brînzea – consilier, Secretariatul General al Guvernului, Dragoş Adrian Neagu – preşedintele ANBPR. Ministrul Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a adresat un mesaj organizatorilor, prin care a arătat importanţa manifestării şi rolul bibliotecilor în promovarea culturii şi educaţiei.
Lucrările în plen au fost deschise de academicianul Răzvan Teodorescu, care a subliniat importanţa acestei jumătăţi de mileniu de la apariţia primului document atestat în Limba română, printr-un expozeu care a îmbinat o documentare doctă cu farmecul personal al interpretării istorice, prin conexiuni multiple la nivel regional şi european între evoluţia Ţării Româneşti de la 1521 şi Marile Puteri politice ale Evului Mediu.
În expunerea „De la slovele lui Neacşu la Slovele Muscelene”, prof. univ. dr. Doina Banciu, vicepreşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, a evocat dintr-o perspectivă personală istoria de 13 ani a ediţiilor acestei manifestări ştiinţifice şi a arătat că importanţa acestui simpozion rezidă în consolidarea conştiinţei profesionale a bibliotecarilor, a profesioniştilor din documentare şi cercetarea bibliologică şi a
tehnologiei informaţiei pentru a promova şi susţine cele mai noi cercetări şi inovaţii din aria digitalizării de astăzi.
Link-uri de referință pentru eveniment și înregistrări video:
https://jurnaluldearges.ro/slove-muscelene-in-exil-la-bucuresti-cu-colaborare-din-brasov-138541/